La pas prin Maramureș și Bucovina

 #VacanțăÎnRomânia a ajuns la final, poposind săptămâna aceasta în nordul țării, în Maramureș și Bucovina. Credem că nu este român care să nu fi auzit de Cimitirul Vesel de la Săpânța, de Mocăniță sau de Mănăstirea Voroneț.

Dar sunt români, adică prietenii paginii noastre de Facebook, care știu multe alte locuri de vizitat în cele două regiuni istorice enumerate mai sus. Astfel, am adunat o colecție întreagă de experiențe și obiective turistice, locuri de tras sufletul și bucurat ochii.

Nu mai tragem de timp și vi le enumerăm mai jos:

  • Lacul Albastru, supranumit și ,,Laguna albastră a României”, este singurul din lume care își schimbă culoarea în funcție de lumina sau de numărul de oameni care înoată în el. Acesta se află la trei kilometri de Baia Sprie, în judeţul Maramureş
  • Suceava cu a sa Cetatea de scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean
  • Muzeul Oului (există 3: unul în satul Ciocăneşti, altul în comuna Vama şi celălalt în Moldoviţa)
  • Mănăstirile vestite: Sucevița, Moldovița, Voroneț, Putna, Bârsana, Văratec, Agapia
  • Localitatea Marginea: atelierele de olărit, magazine cu ceramică neagră şi restaurantul “La Masa Olarului”
  • Mega Tiroliana de la Palma – este un pont primit de la prietenii noștri. Dacă îți plac tironianele, află că cea mai lungă este în Bucovina în localitatea Palma. Practic, după ce ai vizitat Mănăstirea Moldovița și te îndrepți spre Sucevița, fă un popas la mijlocul distanței și bucură-te de o super experiență.
  • Șoseaua Transrarăul - Minitransfăgărășanul Bucovinei – se întinde pe 16 kilometri spectaculoși și face legătura dintre Pojorâta și Rarău, fiind una dintre cele mai frumoase șosele din România. 
  • Munții Rarău – Traseul Pietrele Doamnei
  • Satul polonez Soloneţul Nou şi mina Cacica
  • Ciocăneşti, satul cu case încondeiate
  • Plimbare cu mocăniţa de Bucovina pe Valea Vaserului
  • Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc
  • Casa memorială Ion Creangă de la Humuleşti
  • Casa memorială a lui Ciprian Porumbescu 
  • Cetatea Neamțului și Casa memorială a Veronicăi Micle
  • Memorialul Durerii Sighetu Marmației
  • Traseu prin munții Rodnei
  • Stațiunea Tășnad -  una dintre cele mai cunoscute și vizitate obiective turistice din județul Satu Mare, din regiunea istorică Maramureș. Aceasta este o stațiune cu apă termală
  • Cimitirul Vesel de la Săpânța


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Delta Dunării-România Sălbatică